Start

Bun venit !

Pentru Biserică în general și pentru proiectul Alege Școala în particular, este esențial ca procesul educaţional să urmărească atât latura cognitiv-intelectuală, prin acumularea de cunoştinţe teoretice, cât şi promovarea vieţii spirituale, însușirea valorilor credinţei şi moralei creștine și a tradițiilor culturale perene ale poporului nostru.
Primul Obiectiv
Înfiinţarea unui număr de 50 de centre educaţionale inovative Alege Şcoala care vor oferi servicii de de consiliere şi asistenţă educaţională copiilor aflați la risc de a abandona școala dar și activități corectiv – remediale pentru cei care au abandonat deja.
Al doilea obiectiv
Pe parcursul vacanței de vară, copiii înscriși în proiect vor participa la cele 11 sesiuni de tabără ce vor fi organizate. Conceptul de tabără creștină “Licăr de lumină” și-a dovedit deja succesul, fiind o sursă de bucurie extraordinară pentru miile de copii din toate colțurile țării care au participat deja.
Al treilea obiectiv
Atât în cadrul activităților organizate în centrele educaționale Alege Școala cât și în timpul taberelor, copiii vor fi încurajați să participe la concursuri cu teme diverse și premii substanțiale. Concursurile îi vor ajuta pe copii să descopere și să își dezvolte un pachet minim de competențe cheie și abilități sociale.

Alege Scoala!


Proiectul Alege Școala se derulează în perioada martie – noiembrie 2015 și este implementat în cadrul unui parteneriat între Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Patriarhia Română. În această perioadă, implementăm un plan de acțiune și măsuri la nivel multiregional pentru prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii și menținerea în sistemul de educație a persoanelor expuse acestui risc. În același timp, dezvoltăm unor acțiuni remedial corective pentru persoane care au părăsit timpuriu școala.